Înainte de a începe să citești aventura mea, aș vrea să-ți spun că m-am mutat cu cățel și purcel 🙂 aici: http://vladtanase.ro/.
Sper să-ți placă noul meu blog și să creăm astfel o trainică legătură.
P.S. Blogul de pe care citești aceste rânduri va fi șters în curând așa că te aștept în casă nouă! 🙂
Ma abordează pe WhatsApp într-un mod destul de brutal. Mă rog…cam cât de brutal este posibil să interpelezi pe cineva printr-un mesaj. Noroc că eram la masă şi i-am putut răspunde. Antoni, de el e vorba.
V-am mai spus că de ceva timp Antoni s-a înscris la primul lui triatlon, un half-IM prin Franţa (vezi aici „epopeea”). Vreau sa merg cu el acolo, ştiu ca cel puţin eu o să mă distrez pe cinste. 😀
A început cursurile de înot, cu alergarea stă bine iar despre bicicletă, ei bine… Am început să vorbim iarăşi. De care bicicletă? Felt sau Canyon? Carbon sau aluminiu? De triatlon sau cursieră? Cum e cu papucii? Şi multe alte întrebări.
Până la urmă s-a decis: şi-a luat o cursieră Canyon de care este foarte mândru. Bine…pe Antoni al meu îl atrag şi cele scrise pe cutia în care a venit bicicleta. 🙂 Canyon-ul le are cu marketing-ul.
Prima fază: „Auzi bă, ăştia mi-au dat-o fără pedale, #?!?%*!” :)))). I-am explicat cum stă treaba. că bicicletele noi vin fără pedale şi a înţeles. Dar explicaţia a venit la pachet cu şi mai multe întrebări pentru mine: „Acu’ zi-mi, ce pedale să-mi iau?!?”. :)))
Trece şi-asta. Antoni se duce într-un mare magazin, îl ia la întrebări pe băiatul de la vânzări şi rezolva problema. Pleacă cu tolba plină de uleiuri, creme, pantaloni de ciclism etc.
Acum să revin la ideea cu care de fapt începusem. Deh…sunt cam incoerent. 🙂
O zi normală. Sunt la muncă, în pauza de prânz. Telefonul începe să „ţipe”. Antoni: „Băăăă!!! Cum scot, bă, picioarele din pedaleee!!!”
Îi zic: „Bă, fii atent… Dai călcâiul în exterior.”
El: „Nu merge, băăă!”
Eu: „Da’ ce-ai, mă? Ce păţişi?” (suntem olteni).
Continuă: „Bă, sunt pe bicicletă, pe trainer şi trebuie neapărat să merg la baie!!!”
Eu: „:))))))” apoi încerc să-i reexplic, dar nu merge aşa că dau repede un search pe Google şi îi trimit un clip despre cum se face treabă. Preţ de vreo 3 minute nu primesc vreo replică, e semn bun, bicicleta e uscată.
Revine după ce termin prânzul: „Gata, mă.” Şi continuă: „Al dreacu’, cum uiţi tu mereu să-mi spui detaliile astea importante…” :))))))
Vă spun oameni buni, Antoni al meu este arhetipul unui IM wannabe cu diferenţa că el chiar poate. Şi nu vorbesc aiurea, vă spun că prima lui cursă de alergare a fost maratonul de la Oslo pentru care eu m-am antrenat 3 luni, iar el l-a alergat cot la cot cu mine. Deci (şi aici urmează replica mea „preferată”) DESPRE CE VORBIM?!? :))
Acum să vă spun cam cum văd eu lucrurile: oricine poate să facă un IRONMAN. Dar acest „oricine” trebuie să fie dispus să facă ceva scrificii. Timp, ceva bănuţi. Cam asta e. Dar se poate, să fie clar. 🙂
Cât despre Antoni al meu greul de-abia acum începe, urmează antrenamentul. Dar îi place, iar asta este cel mai important.
Vlad Tănase 