Despre mine

Ce să vă zic despre mine…

M-am născut într-o dimineaţă geroasă de februarie, acum vreo 30 de ani, în sudul ţării. Slatina este oraşul care m-a găzduit până pe la 18 ani, când am plecat spre capitală pentru studiile superioare. Ca tot omul. Revin la Slatina cu mare drag însă, oricând. Am multe care mă leagă de acest frumos oraş.

cuza1Lucrez într-o corporaţie multinaţională, sunt consultant fiscal. Timp liber cam puţin.

index

Povestea mea începe acum ceva timp, mai exact acum vreo 6 ani. Pe-atunci aveam un job care îmi permitea, aveam timpul necesar să fac lucrurile care îmi treceau prin cap la acea vreme. Așa că m-am apucat de fitness. Timpul a trecut și după vreo 4 ani de fitness lucrurile au început să se schimbe. Jobul, programul, totul, totul s-a schimbat.

Odată cu noul job în mediul corporatist în care tocmai intrasem, am făcut cunoștință și cu o „cutumă” împământenită în compania pentru care lucrez și în prezent. Aici s-a creat un grup destul de numeros de oameni care aleargă. Și alergau oamenii ăștia cam de 2 ori pe an, în cadru organizat, la Semimaratonul Internațional București și la Maratonul Internațional. Toți purtau și încă poartă tricouri roz pe spatele cărora tronează o maximă: „Breaking my record”. Sună bine.

La un moment dat, unul dintre noii mei colegi mi-a propus să vin și eu, să intru în grup și să alergăm împreună la Semimaratonul Internațional București, care urma să aibă loc peste o lună de-atunci. Tot ce știam despre alergat la acel moment era că reușeam să parcurg cam 4 km pe bandă, la sală. Cam atât. Și era extraordinar pentru mine mai ales că începuseră colegii de fitness să se uite la mine ca la OZN, ei fiind concentrați exclusiv pe „fiare”. Eu însă voiam să mai slăbesc, de-aia alergam. Fără o linie de finish, fără un timp în minte, fără gândul că trebuie sa parcurg acea distanță. Pur și simplu dacă aveam chef bine, dacă nu, mă opream după 2 sau 3 km. Simplu.

hamster-wheel-runnerÎmi amintesc că am primit pe e-mail formularul de înscriere și că am ezitat… M-am înscris la proba de 10 km. Mi-am urmat antrenamentele de fitness dar atât, mă gândeam că 10 km or să fie doar ceva mai greu de parcurs decât cei 4 km pe care-i făceam în sală. Ziua concursului a venit iar eu am ajuns la start după o noapte agitată și puțin cam amețit. Am pornit în cursă fără să am habar de cum o să fie, de ce o să am nevoie, de cum o să îmi reacționeze corpul. Și am terminat-o într-o oră și un minut. Mă credeam invincibil.

A urmat Maratonul Internațional București unde m-am înscris la proba de semimaraton. Era a doua cursă din viața mea. La fel de nepregătit, la fel de ignorant, la fel de … amețit. 2 ore și 2 minute, ăsta este un lucru de care îmi amintesc. Cel de-al doilea lucru de care îmi amintesc este că pe la km 16 am început să mă târăsc efectiv. Încălțările necorespunzătoare, lipsa experienței și a antrenamentului începeau să-și spună cuvântul.

i_love_runningÎmi amintesc că atunci ceva s-a întâmplat…din pașii mărunți pe care-i făceam cu capul în pământ, picioarele au început să mi se miște. Pur și simplu mi se mișcau, aproape independent de restul corpului, de cum mă simțeam. Am crezut că mi se pare însă split-urile oficiale de pe ultimii 5 km mi-au confirmat faptul că de la acel moment totul s-a desfășurat într-o manieră incredibilă: timpul pe fiecare km din cei 5 a fost același, la secundă – 6:12/km. Ceva se întâmplase, mi-era clar. Resursele au existat, erau acolo, doar ca eu nu fusesem capabil să le accesez până la acel moment de cumpănă. A început să îmi placă să alerg.

Au urmat alte semimaratone și gândul unui maraton a început să încolțească în mintea mea. Am început un plan de antrenament de câteva luni, cu 4 alergări pe săptămână. Dar timpul nu îmi mai permitea luxul acesta. Faptul că lucrez destul de mult și nu știu când ajung acasă și dacă mai sunt în stare să fac antrenamentele, m-a făcut să îmi regândesc strategia. Așa că am început să mă antrenez dimineața. La prima oră eram în Politehnică, alergând. Ajungeam la birou fresh și plin de energie. Dădeam randament și ziua trecea altfel.

A venit și ziua cursei. Cu emoții dar și cu încredere în antrenamentele făcute am reușit să termin maratonul în 3:49, doborând cu 33 minute timpul estimat de planul de antrenament. Îmi amintesc că am fost atât de concentrat în acea cursă încât nu am observat nimic pe lângă mine, ochii îmi erau pe ceas și pe ritm.

Au urmat alte curse însă după finalizarea fiecăreia am rămas pe margine privindu-i și aclamându-i pe ceilalți. Am înțeles de-atunci că nu toți se gândesc la timp, mulți vor doar sa ajungă la finish. Am văzut oameni în vârstă, bunici, ținându-se de mână și terminând cursa împreună. Am văzut oameni cu dizabilități locomotorii severe care ajungeau la final prăbușindu-se. Am început să înțeleg că dincolo de sportul în sine, pentru unele persoane terminarea unei curse este o provocare, o experiență de viață.

S0159914


Ce sa mai…de ce alerg? Pentru că asta mă face să simt că trăiesc cu adevărat şi pentru că mă ajuta în viaţa de zi cu zi. De ce alerg asemenea distanţe? Pentru că distanţele astea mă fac să mă cunosc mai bine, mă fac să explorez zone „străine” de dinăuntrul meu, să exploatez resurse fizice şi mentale despre care nu ştiam că există. Şi pentru că fiecare astfel de încercare m-a schimbat într-un mod foarte profund.

Nu aş alerga atât şi nu m-aş antrena constant dacă aş face-o doar pentru sănătate. Vă spun sincer. O fac şi de frică. Pentru că îmi aleg încercări care, la momentul la care mi le stabilesc ca obiective, îmi sunt imposibil de realizat. De-aia trebuie să mă transform în cel care poate şi drumul ăsta îmi place cel mai mult.

Încercaţi.

260407_403034889762993_1876701513_n

4 gânduri despre “Despre mine

  1. Pingback: „De ce… De ce distanțele astea… ?” | Vlad Tănase

  2. Pingback: Obiceiuri sănătoase urbane: Vlad Tănase, ultramaratonistul - NativeBox

  3. Dobra Iris Maria

    Esti un om incredibil adica daca tu cazi te ridici.Eu astazi te-am cunoscut la propiu la scoala europeana bucuresti(seb)Eu sunt Dobra Iris Maria si am 8 ani iar,cand voi fi mare vreau sa fiu ca tine adica curajos ,onest, sincerbun la suflet. Esti un om incredibil si eu te respect.👅Daca mai concurezi la un maraton te rog sa scri pe blog si nu uita”Trebuie sa vrei nu sa iti doresti,aici este chaia…

    Apreciat de 1 persoană

    1. Buna, Maria!

      Multumesc mult pentru aprecieri si ma bucur ca am putut sa va impartasesc din aventurile mele si din invatamintele trase in urma acestora. 🙂

      Ati fost foarte atenti si cuminti, iar intrebarile voastre m-au pus adesea in dificultate, ceea ce este foarte bine. 🙂

      Vreau sa stii ca si tu cand te vei face mai maricica, vei putea lua parte la astfel de aventuri si vei putea duce la bun sfarsit astfel de provocari. Pentru ca pana la urma si eu sunt tot om la fel ca si tine si nu am vreo super-putere. 🙂

      Totul tine de tine si de ce vrei tu (observi ca nu am spus „de ce iti doresti tu”). Eu vreau sa mai retii un singur lucru si anume ca nu exista limite, doar obstacole pe care alegi sa le depasesti sau nu. Doar tu stai in calea ta, nimeni nu te poate opri. 🙂

      Sa fii cuminte si sa ne revedem cu bine!

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s