Înainte de a începe să citești aventura mea, aș vrea să-ți spun că m-am mutat cu cățel și purcel 🙂 aici: http://vladtanase.ro/.
Sper să-ți placă noul meu blog și să creăm astfel o trainică legătură.
P.S. Blogul de pe care citești aceste rânduri va fi șters în curând așa că te aștept în casă nouă! 🙂
N-am să te reţin prea mult, doar că pentru „cariera” mea de sportiv amator acesta este un moment important. 🙂 De ce? Pentru că începând din acest sezon eu împreună cu produsele High5 şi CEP vom merge/alerga/înota/pedala 🙂 la braţ prin toate competiţiile la care voi participa şi antrenamentele pe care le voi face! 🙂 Şi nu în ultimul rând, recent încheiatul parteneriat mă „face coleg” 🙂 cu unii dintre cei mai buni sportivi (amatori şi profesionişti deopotrivă) din ţară, oameni pe care îi urmăresc şi ale căror performanţe mă inspiră.
Ca orice sportiv amator, în cursele la care particip dar şi în antrenamentele pe care le fac, suplimentele „apar” cu regularitate. Fără ele, mi-ar fi mult mai greu dacă nu chiar imposibil să trec peste anumite încercări. Pe unele le iau pentru a suplini anumite deficite de care cu toţii suferim atunci când facem sport (carbohidraţi, electroliţi etc.), altele îmi folosesc la recuperarea efectivă a organismului atât după cât şi în timpul (da, da, exact) efortului fizic intens (proteine etc.).
High5, despre aceste suplimente este vorba. Nu am încercat toate produsele pe care le comercializează, însă din cele pe care le-am încercat mie mi s-au potrivit până acum 3: plicurile de 4:1 (4 părţi carbohidraţi, 1 parte proteină), tabletele efervescente cu electroliţi Zero şi gelurile Energy Gel +. Voi încerca însă şi batoanele ca alternativă la „mâncarea” lichidă formată din geluri sau plicurile de 4:1 şi voi reveni cu detalii.
Am încercat şi alte suplimente pentru a avea un termen de comparaţie. De fapt, la High5 am ajuns după ce am încercat alte produse şi nu m-am împăcat cu ele. Asta nu înseamnă nici pe departe că alte produse nu sunt bune, în niciun caz! Este până la urmă o chestiune de alegere şi potrivire, de karmă. 🙂
În ceea ce priveşte echipamentul de compresie produs de CEP, sincer nu ştiu prea multe dar de-abia aştept să aflu. 🙂 Primul contact cu acest producător a fost acum un an şi ceva, la Oradea, unde un bun prieten de-al meu care urma să concureze a două zi la proba de IronMan şi-a achiziţionat o pereche de gambiere. A spus că este foarte mulţumit de ele însă nu l-am crezut pentru că era prima dată când purta aşa ceva, deci nu putea avea o opinie obiectivă. Până la urmă despre echipamentul de compresie s-au scris multe, lăsând cumva răspunsul la întrebarea „Chiar ajută?” la latitudinea fiecăruia. Pe mine m-a ajutat echipamentul de compresie purtat până la acest moment, iar acum aştept să încerc ceva nou, produsele CEP.
Am în dotare câteva piese de echipament de la CEP, unele dintre ele mă vor însoţi la 6633 Ultra şi apoi în antrenamente. Dar eu sunt super încântat de ceea ce urmează. 🙂 Vorbesc de noua tehnologie, în premieră pentru România, o tehnologie care are un nume sugestiv „Get cloned”. Nu ştiu prea multe detalii însă un lucru mi-e clar: urmează era echipamentului personalizat după caracteristicile fiziologice ale fiecăruia dintre noi. De ce aştept cu nerăbdare să ajungă la noi? Pentru că, spre exemplu, am o pereche de pantaloni de compresie care deşi sunt pe măsura mea conform tabelului oficial de măsuri, pur şi simplu cad de pe mine după câteva ore de alergare.
Deci gata, după ce vii de la croitorul care ţi-a făcut costumul, dă o raită şi pe la Quantum Sport, să-ţi faci şi nişte compresii. 🙂 Stay tuned!
Pingback: 6633 Ultra – Prima parte – Vlad Tănase